Comportamentul alimentar în obezitate

   

    Obezitatea reprezintă devierea de la reglarea homeostazică a comportamentului alimentar și constă într-o varietate de tulburări care au simptom principal supraponderabilitatea, în care sunt implicați factori metabolici, nutriționali, psihologici și sociali.

    În determinarea obezității pot fi implicați factorii anteriori, separat sau asociați. Factorii genetici stabilesc într-o mare măsură dacă un om poate să devină obez, dar factorii de mediu (sociali, psihologici) sunt responsabili dacă și în ce măsură se va realiza această predispoziție. (Meyer și Stunkard, 1993).

    Comportamentul alimentar reprezintă modul de alimentaţie al omului și este un proces la baza căruia se află nevoia de a asigura organismului substanţele energetice şi nutriţionale necesare vieţii. Comportamentul alimentar este ansamblul acţiunilor şi atitudinilor legate de alimentaţie. 

    Unul dintre cei mai importanți factori psiho-comportamentali implicați în obezitate este comportamentul hiperfagic care conduce la supraalimentare. Acesta este caracterizat prin:

-apetit crescut;

-tahifagia – a mânca repede, cu mișcări de masticație reduse;

-predilecție pentru dulciuri și alte tipuri de glucide;

-ingestii alimentare compulsive;

-asociere cu alcoolul.

    Să nu uităm că aceste obișnuințele alimentare nesănătoase sunt dobândite în timp prin învățare. Dacă am avut capacitatea necesară de a învăța aceste comportamente disfuncționale, dispunem de aceeași capacitate de învățare și pentru modificarea lor. 

    Pentru modificarea obișnuințelor alimentare propunem câteva recomandări practice:

1. Rămâi în contact cu propriul tău corp, atent la semnalele pe care ți le transmite! Atât senzația de foame, cât și sațietatea sunt semnale homeostazice care comunică necesitățile organismului.

2. Construiește-ți un ritual în servirea meselor: înainte să servești masa, acordăți câteva secunde în care, mental să îți exprimi recunoștința pentru hrana pe care o ai la dispoziție. În felul acesta acorzi valoare hranei, sațietatea instalându-se mai rapid.

3. Chiar dacă îți este foame și ai impulsul de a mânca repede, amintește-ți că pentru o digestie bună și un aport mai redus de alimente, este important să mesteci pe îndelete, așa că savurează fiecare înghițitură!

4. Pentru a-ți satisface pofta de dulce, documentează-te despre alternative sănătoase.

    Pentru restructurarea comportamentului hiperfagic sunt deosebit de importante descoperirea și integrarea cauzelor care au declanșat și mențin acest comportament. Aceste cauze vizeză atât patternuri comportamentale dobândite în copilărie sau în perioada adultă, stări conflictuale, stresori majori, emoții negative intense sau prelungite, cât și factori subiectivi: stima și imagine de sine scăzute, locul controlului extern, pasivitate, sentimente de neputință și ineficiență personală.

    Prezența acestor factori psihologici în debutul și întreținerea comportamentelor alimentare disfuncționale fac din intervenția psihoterapeutică o resursă puternică pentru restabilirea echilibrului psihosomatic.

De ce dietele de slăbire nu dau rezultate

    Dietele de slăbire nu dau rezultate- lucru demonstrat și de faptul că acum parcugeți acest articol, dacă vreuna din dietele pe care le-ați urmat până acum ar fi dat rezultatele promise, problema supraponderabilității ar fi fost de mult rezolvată.

Adevărul pe jumătate

    Majoritatea reclamelor făcute pentru a promova un produs de slăbit sau o dietă ne ”seduc” cu promisiunea că vom pierde rapid în greutate ceea ce se pare a fi o soluție aproape magică: cine nu și-ar dori să elimine din excesul ponderal rapid și fără prea mari eforturi?! Argumentul suprem al acestor acțiuni de marketing este bine cunoscuta imagine ”înainte și după tratamentul de slăbit”/ ”before and after” care ne arată efectele miraculoase ale tratamentului vizat. Ce se întâmplă, însă, ”after after”, rezultatele obținute prin dietă sunt menținute în timp?!

De ce?...

    Cea mai mare parte a persoanelor care țin o cură de slăbire fie nu au succes, fie au succes și ajung să piardă un număr seminificativ de kilograme, dar deseori se îngrașă după ce cura de slăbire se încheie. Aceste situații se datoarează în mare parte unor reacții complexe ale organismului la privarea temporară de hrană, ceea ce constituie, în esență, dieta de slăbire.

    *Prima reacție este că înfometarea duce adesea la supraalimentare - regimul alimentar constituie o constrângere conștientă, colapsul controlului conștient fiind unul dintre factorii aportului crescut de calorii după încheierea unei cure de slăbire.

O persoană care încearcă să-și limiteze ingestia alimentară ignorându-și impulsul obișnuit de foame, poate ajunge să ignore și senzația de sațietate care i-ar opri în mod normal dorința de a mânca (în mod paradoxal acesta este motivul pentru care efortul conștient de a ține regim se poate întoarce deseori împotriva persoanei).

    *A doua reacție semnificativă este că înfometarea reduce rata metabolismului și cu cât metabolismul este mai lent, cu atât organismul consumă mai puține calorii și greutatea corporală va fi, în consecință, mai mare. Încetinirea metabolismului determinată de curele de slăbire poate explica faptul că multor persoane le este din ce în ce mai greu să slăbească pe măsură ce trec la regimuri noi: corpul răspunde la fiecare perioadă de regim alimentar cu o reducere a vitezei metabolismului.

Cum s-a ajuns aici?...

    Ambele reacții la curele de slăbire- crizele de alimentare în exces și încetinirea metabolismului sunt explicabile din punct de vedere evolutiv: în trecut supraalimentarea era o reacție adaptativă la lipsa hranei, iar depozitarea unei cantități cât se poate de mari de resurse în corp se facea ori de câte ori era posibil. Prezența redusă a hranei în mediu a făcut necesară reducerea vitezei cu care organismul consumă numărul limitat de calorii, acest lucru explicând cea de-a doua reacție a oranismului la privarea de hrană, respectiv cura de slăbire.

    De-a lungul mileniilor aceste două reacții au fost foarte utile speciei în perioadele de foamete, dar după ce foametea nu a mai fost un motiv de îngrijorare, ca în majoritatea țărilor dezvoltate azi, ele împiedică persoanele supraponderale să piardă în  greutate și să se mențină la un nivel ponderal expectat. În consecință, comportamentul de supraalimentare a fost unul adaptativ în trecutul umanității, însă nu mai răspunde unei nevoi reale de supraviețuire, în prezent constituind un comportament maladaptativ cu consecințe grave atât în plan somatic, dar și psihic și social...

V-ați gândit că ?...

1. Această modalitate de depozitare a hranei în organism este un mecanism adaptativ prezent la toate viețuitoarele, însă, în natură nu găsim exemple de supraponderabilitate în rândul animalelor sălbatice. Doar omul și animalele domestice au dezvoltat supraponderabilitate. De unde vine această diferență? Animalele sălbatice mențin echilibrul între modul lor de viață, climă și mediu înconjurător, bazându-se pe intuiție.

2. Interdicția crește dorința: interzicerea anumitor alimente și limitarea cantității specifice unei diete sugerează ideea de sacrificiu, devenim nefericiți și frustrați, iar mâncarea devine una dintre cele mai importante preocupări ale noastre. 

3. Toate constrângerile pe care le implică o dietă: nu putem mânca ceea ce ne place, când dorim, în ce cantități dorim, la care se adaugă sentimentele de frustrare, chiar vinovăție pentru situațiile în care eșuăm în respectarea acestor constrângeri autoimpuse consolidează credința că obiectivul este imposibil de atins datorită parcursului dificil, și mai mult decât atât, cel mai probabil, că la un moment dat vom abandona obiectivul de a atinge greutatea ideală. Așadar, păstrând acest cadru de referință, mai degrabă ne îndepărtăm de starea dorită.

    Luând în considerare caracteristicile psiho-fiziologice ale organismului și reacțiile acestuia la dietele de slăbire, cea mai potrivită variantă de a atinge și păstra greutatea potrivită rămâne restructurarea stilului de viață: alimentație, activități fizice, modalități de petrecere a timpului liber etc. Pentru a realiza schimbări în ceea ce caracterizează stilul de viață, cea mai sigură abordare este aceea de a realiza schimbări mici, pe care să le puteți menține atât timp cât este necesar pentru a deveni noile obișnuințe sănătoase. 

Dacă dietele nu dau rezultatele așteptate, încercați ALTCEVA:

1.Fiți critici în legătură cu alimentele și cantitățile pe care le consumați și identificați în ce măsură acestea răspund unei nevoi reale sau unei obișnuințe alimentare nesănătoase. În alegerile pe care le faceți lăsați-vă ghidați de  ”Ce este mai potrivit pentru mine?”.

2.Creșterea în greutate este un proces gradual și cumulativ. În mod similar și scăderea în greutate se realizează treptat prin însumarea mai multor acțiuni. Acordați-vă timp și bucurați-vă de fiecare mic progres!

3.Indiferent ce parcurs alegeți pentru atingerea greutății dorite, modul în care gândiți despre acesta și atitudinea pe care o aveți, pot face diferența între reușită și eșec. Așadar, gândiți în termeni de ”a fi” în loc de ”a face”, de ”vreau“ sau “îmi doresc“ în loc de  “trebuie“, “pot“ în loc de “nu sunt în stare“, de ”am convingerea că va funcționa” în loc de ”voi vedea dacă merge”. Fiți flexibili!

În căutarea greutății potrivite

    În rândul persoanelor care își propun optimizarea stilului de viață, o preocupare frecventă vizează greutatea corporală. Această preocupare este cu atât mai întemeiată cu cât consecințele creșterii în greutate se accentuează de la autostimă de sine scăzută, complexe de inferioritate, stigmatizare socială, până la sindrom dismorfofobic, preocupări obsesive pentru slăbire, exacerbarea anxietății și a stărilor depresive, restrângeri ale activității fizice și ale contactelor sociale.

    Din cauză că...

  Frecvența și amploarea acestor efecte negative a crescut în ultimile decenii concomitent cu modificările modelului siluetei feminine “perfecte“, acesta constituind unul dintre factorii implicați în perceperea eronată a imagini corporale.

    Pentru a explica influența acestui factor socio-cultural teoria obiectualizării constituie o explicație pentru felul în care educația într-o cultură în care corpul feminin este tratat ca un obiect (atât în media, cât și în interacțiunile interpersoale) - transformă fundamental percepția de sine a femeilor și, în consecință, starea de bine a acestora. Această preocupare excesivă pentru aspectul fizic este numită autoobiectualizare – respectiv, o persoană își privește și valorizează corpul mai mult din perspectiva unui observator extern, concentrându-se asupra atributelor corporale observabile (”cum arăt”) și nu se privește la persoana întâi concentrându-se asupra atributelor privilegiate, neobservabile (”cum mă simt”). 

    Cu ce preț?!

    Această preocupare excesivă față de imaginea exterioară poate perturba desfășurarea normală a proceselor conștiente ale persoanei, limitând astfel resursele mentale pe care aceasta le-ar putea dedica altor activități. De asemenea, creează un set predictibil de reacții emoționale, inclusiv un sentiment mai intens de rușine, anxietate, timiditate, instabilitate emoțională și plăcere sexuală redusă. În timp, aceste reacții emoționale se pot acumula și extinde explicând, în parte, prevalența anumitor probleme de sănătate fizică și mentală în populația feminină: tulburări de alimentație (anorexie, bulimie, restricționarea hranei), depresie și disfuncții sexuale.

    ”Cum arăt” vs ”Cum mă simt”

    În concluzie, concentrarea excesivă pe propria imagine, autoobiectualizarea mărește discrepanța între ”cum arăt” și ”cum mă simt”. ”Cum mă simt” conține răspunsurile corporale despre cum sunt, gradul de funcționalitate al organismului, dar totodată și percepția personală față de propiul corp. ”Cum arăt” reprezintă modul în care noi credem că ceilalți ne percep înfățișarea prin prisma acestui model, măsura în care corespundem sau nu acestui șablon, implicând gradul în care înțelegem că putem să fim sau nu acceptați de ceilalți.

    Desigur că trebuie să stabilim un echilibru între aceste două variabile, între felul în care mă simt și felul în care arăt. Nu este recomandat să adoptam nici una dintre extreme. Adaptatrea la mediul social în care trăim presupune aderarea la un set de norme (nescrise) care în planul aspectului exterior solicită un grad de igienă și ergonomie personală; însă de aici până la a face din imaginea personală cea mai importantă valoare a noastră... e cale lungă.

      Așadar, întreabă-te...

    Găsirea răspunsurilor la întrebarea ”cum mă simt?” creează cele mai bune premise pentru stabilirea greutății potrivite. Așadar, întreabă-te :

- Care este greutatea la care te-ai simțit cel mai bine?

- Ce părți din silueta ta îți plac?

- Ce părți din silueta ta merită ajustate?

- Cât de mult îți place reflexia întregului corp în oglindă?

- Care sunt beneficiile personale la care te aștepți odată cu pierderea în greutate?

- Cum îți vei da seama că ești pe drumul cel bun/ ți-ai atins obiectivul?

    Astfel se va constitui un obiectiv autentic, susținut de motivație intrinsecă, în acord cu nevoile personale reale. Odată îndeplinite aceste condiții interne, creștem șansele pentru reușita demersului de scădere în greutate, iar parcursul de urmat- schimbarea obiceiurilor alimentare, susținerea activităților fizice, ne va fi mai ușor de străbătut.