Despre feminitate

     

      Plecând de la comparația dintre bărbați și femei, de la modurile diferite de a privi lumea și de a se raporta la aceasta și, ca urmare, de a se comporta, putem descoperi  noi atribute ale feminității. Pentru această incursiune am ales ca punct de reper cartea lui Allan și Barbara Pease, ”De ce bărbații se uită la meci și femeile se uită în oglindă”.

      A fost o vreme când bărbaţii şi femeile trăiau fericiţi, împărțeau armonios sarcinile familiei. În această perioadă bărbatul era vânătorul-prânzului, iar femeia, apărătoarea-cuibului, iar lucrurile erau cât se poate de clare și simple. Bărbatul se aventura zilnic într-o lume ostilă şi periculoasă, riscându-şi viaţa ca vânător, pentru a aduce hrană femeii şi copiilor săi, apărându-i împotriva animalelor sălbatice sau a duşmanilor. El şi-a dezvoltat un sistem de orientare în spaţiu pentru a găsi mai uşor hrana şi a o aduce acasă, dar şi îndemânarea necesară pentru a putea nimeri o ţintă în mişcare.

Fişa postului său ar fi următoarea: vânarea prânzului.  Reuşita lui ca bărbat era măsurată prin capacitatea de a vâna şi de a aduce acasă de-ale gurii, iar respectul de sine era măsurat prin recunoştinţa femeii lui pentru eforturile depuse de el. Familia depindea de el şi de măsura în care îşi îndeplinea datoria de vânător al prânzului şi de protector — de nimic altceva. El nu trebuia în nici un caz să „analizeze relaţia" şi nici să ducă gunoiul sau să ajute la schimbatul aşternuturilor.

     Rolul femeii era la fel de limpede. I se încredinţase purtatul copilului în pântece, acest lucru stabilind felul în care va evolua şi se va specializa ea pentru îndeplinirea acestui rol. Ea trebuia să fie capabilă să supravegheze exact zona în care se afla pentru a detecta semne ale primejdiei şi avea un excelent simţ de orientare, într-un spaţiu îngust însă, folosind delimitări precise pentru a nu se rătăci şi având talentul să sesizeze schimbările mărunte din comportamentul şi aspectul copiilor şi adulţilor. Ea îşi petrecea ziua având grijă de copii, adunând fructe, legume şi intrând în legătură cu celelalte femei din grup. Reuşitele îi erau măsurate în raport cu capacitatea de a menţine o viaţă de familie. Respectul de sine era determinat de recunoştinţa bărbatului ei şi de felul în care acesta îi aprecia talentul de a ţine „casa" şi de a avea grijă de familie.

      Aceste fapte sunt înscrise adânc în zestrea noastra genetică și stau la baza diferențelor dintre bărbați și femei.Spre exemplu, 90% dintre bărbați, oriunde s-ar afla, aleg să doarmă pe partea dinspre ușă a patului, ca urmare a acestei moșteniri ancestrale de pe vremurile când ei dormeau la intrarea în peștera, pentru a o apăra de intruși.

       Cele menționate mai sus explică de ce când o femeie se rătăcește, întreaba pe unde să o ia, aspect care pentru bărbat este un semn de slăbiciune și preferă să rătăcească și să piardă timp, dar să găsească singur drumul. De asemenea, bărbaților le este la îndemână să găsească cel mai scurt drum către o destinație cunoscută, pe când femeilor li se întâmplă foate rar să găsească drumul cel mai drept spre o destinație.

      O alta consecință a faptului că bărbații erau vânători este faptul că ei au vederea la distanță mai dezvoltată, acea “vedere în tunel”, și de aceea le este imposibil să găsească lucruri care se află de multe ori sub nasul lor. Femeile, pe de altă parte, ca apărătoare ale cuibului, au dezvoltat vederea periferică, pentru că ele trebuiau să înregistreze cu coada ochiului tot ce se întampl în jur. Prin urmare, unei femei îi vine foarte ușor, atunci când este la volan, să se asigure fără să întoarcă capul, doar cu coada ochiului, ceea ce îl face pe bărbatul aflat în dreapta ei să creadă că ea nu s-a asigurat.

     În prezent, cele mai recente cercetări dezvăluie faptul că, în realitate, creierul femeii acţionează mult diferit faţă de cel al bărbatului, ca o consecință a transmiterii peste secole a acelor date genetice care au asigurat diferit funcționarea bărbaților și a femeilor. Astfel, emisfera stângă, cea care este mai dezvoltată la bărbați, se ocupă cu logica, faptele, analiza, simțul practic, ordinea, deductia, iar emisfera dreapta, pe care femeile o au mai dezvoltată, corespunde creativității, înclinației artistice, vizualului, intuiției, ideilor, imaginației. În plus, emisferele cerebrale sunt legate printr-o serie de conexiuni nervoase care se numesc corpul calos. Cercetătorii au confirmat faptul că în cazul femeii corpul calos este cu până la 30% mai gros decât cel al bărbatului. De aceea femeile pot face mai multe lucruri în același timp, bărbații nu.

    Mergând mai departe, un neuropsiholog de la Universitatea din Pennsylvania a făcut teste care au scanat activitatea cerebrală și au demonstrat că atunci când creierul barbatului se odihnește, 70% din activitatea cerebrală este blocată. Pentru femeile care se afla în stare de odihnă, 90% din activitatea cerebrală rămâne în alertă, confirmând faptul că femeile primesc și analizează permanent informații din mediu, de aceea ele sunt mai buni și mai fini observatori și predictori ai lucrurilor din jurul lor.

        Probabil din acestă cauza femeile  pot intra într-o încăpere plină de oameni și să facă pe loc un comentariu despre fiecare, în timp ce bărbații nu observă mai nimic.

      Cele mentionate sunt doar câteva repere care demonstrează faptul că femeile și bărbații pot fi egali, însă nu au fost și nu vor fi niciodată identici. Femeile și bărbații privesc aceeași lume cu ochi foarte diferiți.

      De-a lungul timpului, aceste diferențe au fost întărite de societate prin atitudinea părinților, a profesorilor care îi educa diferit pe fete și băieți. Spre exemplu, dacă un băiețel se lovește, adulții îi spun că nu trebuie să plângă, pentru că baieții nu plâng. Dacă,  în schimb o fetiță se lovește, toată lumea o ia în brațe și o alintă.

      Cu toate acestea, deși din multe puncte de vedere creierul nostru este la naștere tabula rasa, zestrea genetică pe care o purtăm este mai puternică decât ne putem imagina, mai puternică decât chiar educația. Astfel, cercetătorii au demonstrat că și într-o situație în care factorul educației sociale ar lipsi, spre exemplu dacă un grup de băieți și fete ar crește izolați pe o insulă pustie, fetele tot s-ar alinta, și-ar face prieteni și s-ar juca cu păpuși improvizate, în timp ce băieții ar stabili între ei o concurență mentală și fizică, organizându-se în grupuri cu o ierarhie clară.

        Creierul fetelor este conceput pentru a reacţiona în raport cu oamenii şi chipurile, în vreme ce al băieţilor reacţionează la obiecte şi la forma lor. Studiile pe sugarii de numai câteva ore până la câteva luni arată foarte clar că băieţilor le plac lucrurile, iar fetelor oamenii. Fetiţele sunt atrase de chipuri şi păstrează un contact vizual cu două până la trei minute mai prelungit decât băieţii, iar băieţii sunt mai preocupaţi de urmărirea mişcării unui obiect mobil cu forme neregulate. La trei luni, fetele disting imaginile ce reprezintă familia de cele care reprezintă nişte străini, în vreme ce băieţii nu pot, însă aceştia îşi găsesc mai uşor o jucărie rătăcită.

       Aceste diferenţe sunt clare cu mult înaintea unei condiţionări sociale. Preşcolarii au fost testaţi folosindu-se o pereche de ochelari prin care cu un ochi erau văzute obiecte, iar cu celălalt chipuri. Experienţele referitoare la memoria copiilor au arătat că fetele îşi amintesc mai bine oamenii şi emoţiile manifestate de aceştia, în vreme ce băieţii îşi amintesc lucrurile şi formele lor.

       Așa se explică de ce o femeie își dă seama imediat când cineva se simte supărat, jignit, pe când bărbaților le trebuie o dovadă palpabilă – lacrimi, cuvinte. Băieţii aleargă, sar, se luptă corp la corp şi se prefac că sunt avioane sau tancuri, în vreme ce fetele vorbesc despre băieţii pe care îi plac sau cât de caraghios arată o parte dintre ei. La grădiniţă, o fetiţă nouă este întâmpinată de celelalte fetiţe şi îşi spun una alteia cum se numesc. Un băieţel nou este tratat, de obicei, cu indiferenţă de ceilalţi băieţi şi nu este inclus în grup decât dacă, din punct de vedere ierarhic, se consideră că ar putea fi util. La sfîrşitul zilei, majoritatea băieţeilor nici măcar nu vor şti cum îl cheamă pe noul venit sau alte amănunte despre el, dar vor fi măsurat deja exact cât de bine sau cât de rău se descurcă în activităţile sportive.

    

  Prin urmare, în ciuda celor mai bune intenţii pe care le manifestă părinţii în privinţa educării băieţilor şi fetiţelor în acelaşi fel, diferenţele la nivelul creierului hotărăsc în final preferinţele şi comportamentul.

     De aceea, intotdeauna bărbaţii s-au definit prin munca şi prin reuşitele lor, iar femeile prin valoarea de sine şi prin calitatea relaţiilor interumane întreţinute. Bărbatul este vînătorul prînzului şi cel care rezolvă problemele — acestea fiind prioritare pentru supravieţuire. Femeia este apărătoarea cuibului — rolul său fiind acela de a asigura supravieţuirea generaţiei următoare. Bărbatul doreşte putere, împlinire şi sex. Femeia vrea relaţii interumane, stabilitate şi iubire. A ne simţi supăraţi pe aceste lucruri este la fel de inutil ca supăratul pe cer pentru că plouă.